Avocat drept penal Cluj azi

Avocat drept penal Cluj azi

Sfaturi legale oferite de avocatului de drept penal in Cluj? Avocatul poate întocmi şi formula în numele şi/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiţii către autorităţi, instituţii şi alte persoane, în scopul ocrotirii şi apărării drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia. Rolul avocatului: În lipsa unor prevederi contrare, avocatul poate să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru promovarea drepturilor şi intereselor legitime ale clientului. Avocatul are dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării. [art. 10 alin. (2), teza finală din Codul de procedură penală]. Organele judiciare au obligaţia de a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal. [art. 10 alin. (5) din Codul de procedură penală] Aflati mai multe detalii in plus pe site-ul avocat penal Cluj. Conducerea unui vehicul fara permis de conducere face parte din categoria infracțiunilor care au ca obiect juridic siguranța circulației pe drumurile publice. Conducerea fără permis este reglementată de art. 335.

Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.

În cazul procedurii de aplicare şi de ridicare a măsurii obligării provizorii la tratament medical, când suspectul sau inculpatul este prezent, soluţionarea propunerii se face numai după audierea acestuia, în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. Propunerea se soluţionează şi în lipsa suspectului sau inculpatului, dar numai în prezenţa avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. [art. 246 alin. (4) din Codul de procedură penală]. Cititi multe informatii in plus pe site-ul avocatripan.ro.

Din punct de vedere juridic, criminalitatea organizată este privită ca fiind asocierea unui grup de persoane în vederea comiterii de activități ilegale, în scopul de a obține foloase financiare. Criminalitatea organizată, locală sau transnațională, se adaptează vremurilor contemporane, la momentul actual principalele activități infracționale, generatoare de impresionante venituri ilicite, fiind traficul de droguri, traficul de persoane și spălarea de bani.